De dimineață am deschis frigiderul ca tot omul și ce m-am gândit să fac?! O om-le-tă. Cu ce? Cu ouă. Logic, nu? Am deschis și TV-ul să văd ce mai zice lumea din cutia aia care nu mai e cutie acuma... I se zice "plasmă", televizor inteligent. Mai nou are IQ.
😊 Și... hopa! Astăzi este Ziua Mondială a Oului. Ptiu, eu am "sărbătorit" oul fără să știu că e ziua lui. Numai că omul modern nu îl gătește ca pe vremuri. Neah! Acum îi dedică o zi, cheamă un specialist să zică cum să îl gătim. Nu-l gătim de capul nostru așa cum știau înaintașii noștri. Bătrânii, bătrânii cum îl găteau? Intrau în coteț, vedeau găina, o dădeau la o parte sau sărea ea singură, înșfăcau ou' și, zbang, la gătit. (Cu sau fără coajă și fulgi/puf 😊🥚) Acum, însă, ești atent pentru următoarele aspecte: - tigaia (să nu se lipească oul etc.); - uleiul (nu-l folosi mai mult de două-trei ori, ci numai o dată sau niciodată); - untura (mai bună ca uleiu'); - oul (dimensiune, proveniență, termen de valabilitate, greutate, culoare); - găina (să nu fie stresată și, neapărat, vegetariană). Să ne concentrăm pe găină și pe ou. Găina nu are nevoie să trăiască în stres, că nu mai face oul corect! Trebuie scoasă la plimbare și lăsată să se joace aproape... precum un cățel... Corect până aici! Nu-i nimic de obiectat. Dacă oul are dimensiuni de zici că te uiți pe eticheta unei haine, cum ar fi fost dacă găina ar fi avut hainele ei cum au câinii și pisicile?! Ne interesau și dimensiunile hainelor? 🤔 Ori cât poartă orătania la gheruțe? Noi le zicem "gheruțe", dar parcă vedem că apare un specialist care ne spune că habar nu avem că și găina are tălpi. Îi ridică tălpoaca și zice: "uite, are degete, are unghii, are și ceva ce cred că e un călcâi". Apare altul și jură că există studii care demonstrează asta! 😄 La câți specialiști și cercetători avem, ne mai mirăm? Acum să revenim la subiectul principal, anume Oul. Se scumpește așa tare încât în curând va fi declarat obiect de lux. Iar de Paști nu îl vom încondeia, ci încrusta cu diamante și cristale. De asemenea, va fi suflat cu aur și pus în vitrinele marilor firme de bijuterii. Vă mulțumesc pentru atenție și răbdare să citiți! Vinere plăcută și însorită tuturor!Mesaje de tot felul
Blog de umor.
vineri, 13 octombrie 2023
marți, 31 mai 2022
Atenție, se vopsesc gardurile!
Lume, lume, m-am întors cu un personaj faimos ale plaiurilor mioritice - Dorel - și cu ultima sa realizare!
Conform zicalei "afară-i vopsitul gardul", Doreluș a făcut o capodoperă demnă de tot râsul. Nu numai că a vopsit gardul, da' l-a și "accesorizat" cu mașinile parcate sub pod, și ele într-un roșu ruginiu. Priviți și vă minunați:duminică, 4 aprilie 2021
"Rufele se usucă în familie"
Nu, că tre' să ne aliniem și noi standardelor europene de atârnare a lenjeriei intime și rufelor, în general, în balcon.
Balconul - acest loc controversat și interzis de către oamenii legii. Șefu', cine vrea să usuce rufele să o facă în casă.
S-a înțeles? Și ultimul etaj aude interdicția?! Bine, dacă nu... să citească aci știre de interes național, european și inter-galactic, monșer! Parol!
Pamflet.
miercuri, 17 februarie 2021
Meseria e viața lor!
Fiindcă își iubeau prea mult meseria, acești bărbați au pus uniforma de polițist pe ei, chiar și după pensionare. Așa, din polițiști veritabili, au devenit polițiști numai cu numele.
Având o experiență vastă în spate, și-au intrat bine în rol și au început să împartă amenzi în stânga și în dreapta. Însă, așa cum infractorii sunt prinși până la urmă, asta li s-a întâmplat și lor.
Sursa de inspirație
sâmbătă, 12 decembrie 2020
Dă-te jos!
Un motănel pe nume Tontonel, gelos nevoie mare că stăpâna lui, o fetiță elevă de școală generală nu îi acordă atenția cuvenită, s-a cocoțat pe laptopu' fetiței... Ea n-a avut acces la orele online minute bune, deoarece motanul buclucaș nu s-a lăsat dus cu una, cu două.
*Acest articol este un pamflet și trebuie văzut ca atare!
vineri, 2 octombrie 2020
Atenție, se înjură!
vineri, 28 august 2020
Foamea-i mare, monșer!
Foamea-i mare peste tot și îi de când lumea. De ce ar face o excepție acești domni, oameni ai legii?
Au mâncat gratis și fără să plătească, deci, niște sortimente culinare, în formă continuată de pizza. (Yam, Yam, mi s-a făcut poftă deja).
Pentru a închide ochii la neregulile unor șoferi de prin Iași, șoferi de restaurant mai exact, https://știrileprotv.ro/știri/actualitate/mai-mulți-polițiști-din-iași-sunt-acuzați-de-dna-că-au-fost-mituiți-cu-pizza.html
polițiștii au acceptat în mod voit și benevol să primească drept șpagă pizza.
*Acest articol este un pamflet și trebuie văzut ca atare.